marți, 20 septembrie 2011

record

    Una dintre portițele prin care intră cuvintele noi (sau sensuri noi) în limbă este limbajul sportiv, în special în momentul în care un nou sport devine popular (de exemplu, numai din rugby avem: but, drop(gol), eseu, esaveraj, marc, meleu, mol, placaj, pilier, tackle, taloner etc.). Totuși, anumite cuvinte de acest gen au intrat cu un set restrîns de sensuri, iar
    Unul dintre acestea este record care în limba română, înseamnă o „performanță fără egal (eventual atestată juridic)”, dar care în limba engleză are un spectru larg de înțelesuri, „înregistrare (în scris), registru” fiind sensurile primare. Din păcate, se pare că unii traducători articolelor sportive din limba engleză nu au habar de asta și traduc întotdeauna pe record din limba engleză cu record din limba română, ajungîndu-se uneori la formulări hilare:
Cinci victorii în primele cinci meciuri e un record bun
unde se poate întrezări exact textul original din limba engleză (good record) care ar fi fost demn de o traducere mai bună.
    Nu pot încheia fără a remarca lipsa din dicționarele românești a nuanței adjectivale a cuvîntului record (foarte vizibil în sintagme gen: timp record, nivel record, cifră record, preț record). Singurul dicționar care face un prim pas către această recunoaștere e Dicționarul de cuvinte recente care atestă o listă de exprimări ce conțin record cu sens adjectival ca atare (cu cratimă, gen timp-record).

Niciun comentariu:

Etichete

Adevărul (10) adjectiv (3) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) articol sportiv (4) Auchan (8) B1 (3) barbarism (20) BBC (3) beție de cuvinte (7) clasificat (3) Constituția (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (18) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (256) cuvinte inventate (17) cuvinte încîlcite (4) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) decît (4) DEX (17) dexonline (35) diacritice (8) Digi (23) Digi 24 (63) DOOM (6) DOOM2 (27) Emil Grădinescu (3) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (43) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) grad de comparație (3) gramatică (4) greșeli de scriere monumentale (3) HBO (7) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) î din i (6) jurnaliști (101) Libertatea (9) lipsă de logică (12) Liviu Pop (3) mama ei de topică! (4) marketing (11) Ministerul Educației (6) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) Parlament (3) pațachină (1) pleonasm (31) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) România Liberă (16) s-a răsturnat căruța cu proști (5) SRI (2) statistici (10) Stelian Tănase (2) texte juridice (3) top căutări (24) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1)