luni, 29 februarie 2016

Despre nume (5) - nume de origine romană

    Latina, spre deosebire de celelalte limbi indo-europene trecute în revistă (numele greceștigermanice și slave), folosește sistemul
etrusc al celor trei nume: fiecare copil de sex masculin căpăta un prenume personal (individual), la care se adăuga numele care avea întrebuințarea cea mai largă, cel al ginții, urmat de o poreclă (transmisibilă din tată-n fiu). Existau circa 40 de prenume, din care doar 10 mai des folosite; la unele dintre prenume se poate vedea cum au fost formate inițial (în funcție de ordinea în care s-a născut în familie sau evenimente legate de naștere):
  • Quintus înseamnă „al cincilea", 
  • Sextus „al șaselea”, 
  • Decimus „al zecelea”, 
  • Lucius „cel născut pe lumină” (lux „lu­mină"),
  • Manius „cel născut în zori” (mane „dimineață"),
  • Servius era cel salvat (servo „a salva") cînd mama murea din naștere,
  • Spurius „bastard", 
  • Tiberius ar putea fi cel pus sub protecția fluviului Tibru (lat. Tiberis). 

Existînd numai 10 prenume, erau totdeauna mai mulți oameni cu același prenume (prenumele era folosit practic numai în interiorul familiei). Pentru a-i dife­renția, se folosea al doilea nume, cel al ginții, terminat absolut fără excepție în -ius, corespunzător numelui nostru de familie. Aceste nume au rar etimologie în latinește, originea fiind probabil etruscă:
  • Aemilius (rom. Emil), 
  • Antonius,
  • Aurelius ar putea fi legat de lat. aurum „aur”, 
  • Caecilius de lat. caecus „orb”, 
  • Claudius de lat. claudus „șchiop”, 
  • Cornelius de lat. cornu „corn”, 
  • Duilius de lat. duellum „luptă în doi”, 
  • Flavius de lat. flavus „blond”, 
  • Fulvius de lat. fulvus „brun”, 
  • Horatius,
  • Iulius,
  • Laurentius cu laurus „laur”, 
  • Livius,
  • Lucilius cu lux „lumină”, 
  • Lucretius,
  • Marius cu numele zeu­lui Mars, 
  • Octavius legat de lat. octo „opt”, 
  • Ovidius,
  • Silvius legat de lat. silva „pădure”, 
  • Terentius,
  • Ulpius,
  • Valerius legat de verbul valere „a fi sănătos”, 
  • Vincentius de verbul vincere „a învinge”,
  • Vinicius
  • Virgilius (Vergilius),
  • Virginius.
Din cauza puținelor prenume se întîmpla foarte des ca în aceeași gintă să fie două persoane cu același prenume și nume. De aceea, toți romanii aveau și un cognomen, adică o poreclă. Fiind poreclă, cel de-al treilea nume este foarte adesea analizabil, astfel că ne putem da seama de înțelesul lui primitiv, de exemplu:
  • Agrippa „născut cu picioarele înainte”, 
  • Ahenobarbus înseamnă „barbă de aramă”,
  • Caesar „pletos” (porecla primită de un strămoș, probabil ironic),
  • Camillus, în limba etruscă, era băiatul din fami­lie nobilă care ajuta la efectuarea sacrificiilor, 
  • Cato probabil „șiret”, 
  • Catullus „cățel”, 
  • Cicero „cel cu o aluniță”, 
  • Cincinnatus „cu zulufi”, 
  • Coriolanus de la orașul Corioli, 
  • Dolabella e diminutiv de la dolabra „secure”; 
  • Flaccus înseamnă „bleg”
  • Hadrianus de la Marea Adriatică, 
  • Marcellus de la Mars, zeul războiului, 
  • Maximus „foarte mare”, 
  • Naso „năsos”, 
  • Paulus (de unde Paul și, prin filieră greco-slavă, Pavel) „mititel”, 
  • Sabinus „din țara sabinilor” etc.
    Cu timpul se poate ajunge ca doi oameni din aceeași familie, cu același cognomen, să aibă, și același prenume, ceea ce implică necesitatea unui al patrulea nume. Se mai cunosc cazuri de alipire a unui al patrulea nume pentru a cinsti o activitate glorioasă. De exemplu Publius Cornelius Scipio, cucerind Africa, primește porecla de Africanus.
    Deși în timpul imperiului mulți oameni de vază poartă patru nume, de obicei se folosea unul singur, și anume al patrulea (se zicea Africanus și se înțelegea P. Cornelius Scipio Africanus). Sau fiul împăratului Vespasian, T. Flavius Domitianus este cunoscut ca Domițian. În perioada imperială mai întîi dispare din uz prenumele, iar apoi se trece ușor la folosirea unuia singur dintre cele trei sau patru nume, pregătindu-se astfel trecerea la situația din evul mediu, cînd oamenii vor purta un singur nume.
    Copiii adoptați părăseau ginta tatălui natural precum și cele trei nume pe care le aveau dinainte și adoptau în întregime numele tatălui adoptiv (cu prenume cu tot). Totuși, fiii adop­tivi au un nume distinctiv: la cele trei nume ale tatălui adoptiv se adaugă vechiul nume gentilic urmat de sufixul -anus: C. Octavius, adoptat de C. Iulius Caesar, devine C. Iulius Caesar Octavianus.

    La începutul Romei, fetele primeau și ele prenume (corespondente celor masculine), însă, odată cu adoptarea poreclelor ereditare (cognomen), acestea au dispărut iar nu­mele oficial a devenit forma feminină a numelui gentilic al tatălui: de exemplu pe fata lui M. Tullius Cicero o chema Tullia, pe fata lui C. Iulius Caesar o chema Iulia etc.

    Sclavii nu aveau nume, ci numai poreclă. Dacă erau eliberați, luau de obicei prenumele și numele gentilic al fostului stăpîn, la care adăugau porecla din timpul sclaviei, drept cognomen, de exemplu scriitorul Terentius, pe numele întreg P. Terentius Afer, fusese sclav, cu numele Afer, adică „africanul" (era de origine din Africa). Scriitorul Q. Horatius Flaccus era fiul unui sclav eliberat, care purtase numele de Flaccus.

    În epoca creștină au început să pătrundă în latinește nume străine, în special biblice, unele în forma lor originară, altele traduse sau adaptate la structura limbii latine, ca:
  • Petrus (gr. Petros) pentru ebraicul Kifa „piatră", 
  • Iordannes din ebr. Iordan „apă curgătoare", 
  • Basilius de la gr. basileus „rege", 
  • Sebastianus de la gr. sebastos (care este traducerea în grecește a lat. Augustus „venerat") etc.
Reiterez faptul că majoritatea informațiilor prezentate sînt preluate din cartea Nume de persoane  (Al. Graur).

duminică, 28 februarie 2016

Arta flămândă...

Toți știm că arta cere sacrificii, însă în acest eseu este vorba de un pic altceva:


Întrebarea care se pune este dacă autorul văzînd peste tot scris fără diacritice arta flamanda a conchis că trebuie să pună diacriticele sau rezultatul  se datorează pur și simplu compilației superficiale a unor referate preluate de pe net (ipoteză susținută și de existența unui Titian și a unui Tițian în același paragraf). Oricare variantă ar fi, rezultatul este extrem de distractiv...

joi, 18 februarie 2016

vomitoriu

Vomitoriu
    Contrar a ceea ce crede lumea, vomitoriul nu este încăperea unde romanii mergeau să vomite în timpul orgiilor bahice!
VOMITÓRIU, vomitorii, s. n. (în Antichitatea romană) Loc pe unde ieșea lumea din circ după terminarea spectacolului. – Din lat. vomitorium. 
Sursa: DEX '09 (2009)
Sigur, cele două cuvinte au origine comună, însă semidoctismul și etimologia populară și-au făcut treaba!

Originea cuvîntului spam

    Evident, cuvîntul a fost preluat din limba engleză, însă legătura cu numele unei conserve de șuncă este greu de intuit. Asta pentru că legătura a fost creată de un scheci al unei trupe de umor foarte apreciate în anii '70, Monty Python, în care cuvîntul spam era repetat obsesiv, în toate replicile.

Despre nume (4) - nume de origine slavă

Inscripții croate
    Deși numele slave au fost formate la început prin același procedeu al compunerii, cu timpul a dezvoltat procedeul formării cuvintelor cu sufixe. De aceea găsim doar două elemente larg răspîndite ca al doilea termen al compunerii:
  • -mir, a cărui valoare nu este destul de clară (unii îl traduc prin „pace”, alții prin „lume” și mai ales prin „vestit”): Borimir (bor- „luptă”), Branimir, Brankomir (brani „luptă”), Dragomir (drag „drag”), Kazimir (kaz- „a învăța pe altul”, sau kaz- „a distruge”), Liubomir (liub- „iubit”), Radomir (rad- „voios”), Slavomir (slavo- „glorie”), Strașimir (strah- „spaimă”), Tihomir (tih- „liniște”), Vladimir (vlad- stăpînire”);
  • -slav „glorie": Borislav (bor- „luptă”), Dragoslav (drag „drag”), Miroslav (mir- „lume”), Radoslav (rad- „voios”), Stanislav (sta- „a dura”), Svetoslav (svet- „lume”, „lumină”), Vladislav (vlad- „stăpînire”);
    Există și nume slave formate cu alte elemente, de exemplu, Bogdan („dat de Dumnezeu”: bog „dumnezeu” și dan „dat”), Dajbog (daj „care dă”, bog „Dumnezeu”), Liudmila (lyudu „popor”, milu „grațios, drag”), dar numărul lor este foarte mic.
    În perioada Evului Mediu au fost împrumutate masiv și adaptate nume grecești (sau romane) prin intermediul bisericii:
  • Ivan din Ioannes (prin intermediarul Ioanu);
  • Arkadi din Arcadius;
  • Evgheni din Eugenios;
  • Fiodor din Theodoros;
  • Serghei din Sergius (roman);
  • Galina femininul lui Galenos („calm”);
    Cîteva nume specifice rusești, autohtone sau împrumutate din alte limbi:
  • Tatiana, după numele unei sfinte din Asia Mică; 
  • Natalia (cu diminutivul Natașa), e numele unei sfinte din calendarul grecesc, de la lati­nescul Natale Domini „nașterea Domnului”; 
  • Vera, cuvînt rusesc „credință".  
  • Igor împrumutate din scandinavă: Ingvarr
  • Olga din norvegianul Helga „sfîntă" (masculinul fiind Oleg).,
  • Gleb, din norvegianul Guðleifr,  (guð „zeu” și leifr „moștenitor”),
  • Boris, dintr-o limbă turco-tătară (Bogoris „lup” sau „mic”).
Reiterez faptul că majoritatea informațiilor prezentate sînt preluate din cartea Nume de persoane  (Al. Graur).

joi, 4 februarie 2016

Despre nume (3) - nume de origine germanică

    Numele germane se formează după un sistem similar cu cel al numelor grecești. Singura diferență pe care o putem observa este modificarea  mai consistentă a unor componente (explicabilă prin faptul că numele germane au cunoscut o evoluție de cîteva sute de ani în plus față de cele grecești).

Iată în primul rînd cîteva exemple grupate după primul ele­ment de compunere:
  • ad(al) „nobil”: Adalbert, Albert, Albrecht (berht „glorie”), Adalfuns (mai mult sub forma spaniolă Alfonso, Alonso: juns „prompt”), Adolf (wolf „lup”);
  • ald „bătrîn”: Aldegund (gund „război”), Aldric (rich „bogat”), Aldhard (hard „puternic”),
  • audo (engl. ed-) „bogat”: germ. Ottokar, engl. Edgar (gari „lance”), engl. Edith (v. engl. gyth „război”), Edmund (mund „protector”), Edward (ward „păzitor”), Edwin (-win „prieten”);
  • berht „strălucire”, „glorie”: Bertold (wald „săpînire”), Bernard (hard „tare”), Bertram (hramn „corb”), Bertrand (rand „scut”). Vezi și numele de femeie Berta;
  • frid- „pace”: Friedrich (rich „bogat”), cu formele scurtate Fritz, fem. Frieda; engl. Humphrey (huni „uriaș”; latinizat în Onuphrius, rom. Onofrei);
  • gari „lance”: Gerhard (hard „tare”), it. Garibaldi (bald „îndrăzneț”); 
  • hlod, hrod „vestit”: Clotilda (hild- „luptă”), Hrodgari (fr. Roger gari „lance”), Lothar, Luther (hari „armată”), Ludwig (wig „luptă”), Robert (berht „strălucire”), Rudolf (wolf „lup”);
  • sig „victorie”: Siegfried (frid- „pace”), Sigmund, Sigismund (mund „protector”);
  • theud „popor”: Dieter (hari „armată”), Dietfried (fired „pace”), Diethelm (helm „protecție”), Dietmar (mari „vestit”);

Nume grupate după cel de-al doilea element:
  • bald „îndrăzneț”: Archibald (ercan „simplu”),. Humboldt (huni „uriaș”), Leopold (liut- „popor”). Vezi și Baldwin (-win „prieten”);
  • berht „strălucire”, „glorie”: Albrecht, Adalbert, Albert (adel „nobil”), Gilbert (gisil „garanție”), Herbert (hari „armată”), Humbert (huni „uriaș”), Lambert, Lampert, Lamprecht (land „țară”), Robert (hrod „vestit”);
  • frid „pace”: Gottfried, Godfrid (god „zeu”), Manfred (mana „bărbat”); 
  • gari „lance”: Oscar (os „As”, zeu nordic);
  • hard „tare”: Bernhard (bero „urs”), Gerhard (gari „lance”), Leonard (levon „leu”), Rikhard (rich „bogat”);
  • hildi „luptă”: Brünhild (brünne „armură”), Chlothilda (hlod- „ves­tit”), Kriemhild (anglo-sax. grima „coif”). Matilda (mahti „tare”; de aici engl. Maud și numele de familie Madison);
  • mund „protector”: Edmund (engl. ed- „bogat”), Raginmund (ragin „sfat”; de aici fr. Raymond);
  • rich „bogat”: Alaric (ala „tot”), Diederich/Dietrich (theud- „popor”), Friedrich (frid- „pace”), Haganrich (hagan „proprietate”; de aici germ. Heinrich, fr. Henri, it. Enrico), Ulrich (wulf „lup”);
  • wald „putere”: Arnold (arin „vultur”), Harold (hari „armată”), Oswald (os „As“); ,
  • wulf „lup”: Adolf (ad- „nobil”), Radwulf (rad „sfat”, de aici fr. Raoul, engl. Ralph), Rudolf (hrod „vestit”).
Formate tot prin combinare sînt:
  • Conrad (chuon „îndrăzneț”, rad „sfat”), 
  • Hermann (hari „armată”, manna „bărbat”), 
  • Warinheri (war- „a apăra”, hari „armată”; de aici germ. Werner), 
  • Wolfgang (wulf „lup”, gang „mers”).
Reiterez faptul că majoritatea informațiilor prezentate sînt preluate din cartea Nume de persoane  (Al. Graur).